joi, 30 ianuarie 2014

PRAJITURA SNICKERS

Prajitura SNICKERS






Este deja celebra aceasta prajitura. Este postata deja pe multe bloguri iar al meu blog nu o sa fie excceptia de la regula :) Va fi adorata de cei care iubesc ciocolata combinata cu nuca crocanta.
Si acum la treaba!! Cu siguranta familia sau musafirii dumneavoastra vor fi incantati!!

Ingrediente:

Foile:
- 8 albusuri
- 300 gr. zahar
- 400 gr. nuca macinata
- 4 linguri faina
- 3 linguri cacao
- jumatate plic praf de copt


Crema:
 - 8 galbenusuri
- 1 ou intreg
- 3 linguri cacao
- 250 gr. zahar
- 4 linguri lapte (caldut)
- 250 g. unt
- 100 gr. ciocolata cu lapte

Mod de preparare:
Foile:
Separati ouale; bateti bine albusurile cu cele 300 g. zahar.
Adaugati faina amestecata cu praf de copt, cacaua si nuca pisata peste spuma obtinuta.
Amestecati totul si impartiti compozitia rezultata in 3 (pentru ca foile sa fie egale). Coaceti, pe rand, trei foi intr-o tava de aprox. 25/35cm.
Fiecare foaie se tine cca. 15 minute (nu mai mult) la 170 grade C (foc moderat). Daca aveti un cuptor care arde, tineti-le doar 12 minute.

Crema:
Se pun intr-o craticioara galbenusurile, oul intreg, cacaoa, zaharul si laptele. Se aseaza la bain-marie (pe aburi) si se amesteca totul bine, bine, pentru cca. 20 de minute.
Se adauga apoi ciocolata rupta in bucatele si se tine pe foc pana se topeste.
Se adauga untul rece (din frigider) in crema fierbinte; compozitia rezultata se amesteca pana cand se incorporeaza untul. Asta ar fi prima varianta. A doua suna cam asa: se adauga in crema (racita) untul lasat la temperatura camerei, dar nu tot deodata, ci lingura cu lingura, amestecand bine pana cand untul e incorporat cremei.
Diferenta dintre prima varianta si cea de-a doua este ca prima e mai usor de realizat. Se amesteca toate frumos, si se lasa la racit :). Cea de-a doua e un pic mai problematica, dar numai daca nu se respecta cateva reguli simple: untul sa fie de calitate(80% gras),  si sa nu existe diferente de temperatura intre cele doua ingrediente : crema si untul. Crema sa fie rece, la temperatura camerei si untul la fel (se scoate cu cateva ore inainte din frigider). Daca nu se respecta aceste reguli, crema se poate taia.
Se imparte, asadar, crema in trei parti egale, exact ca si la foi, si se pune crema pe fiecare foaie. Deci foaie/crema foaie, etc
Se lasa la frigider pentru minim doua, trei ore, dupa care puteti sa o portionati, dar cel mai bine e sa o lasati o noapte intreaga la frigider.
 Se pune nuca sfaramata si prajita deasupra, Puteti pune si putina ciocolata rasa grosier

Este delicioasa a doua zi!!